Pentru a redirecționa datele, routerele trebuie mai întâi să configureze datele de rutare, de obicei rute statice sau dinamice pot fi configurate în funcție de dimensiunea rețelei. Rutarea statică este ușor de configurat, necesită cerințe de sistem reduse și este potrivită pentru rețele mici cu topologie simplă și stabilă. Dezavantajul este că nu se poate adapta automat la schimbările topologiei rețelei și necesită intervenție manuală. Protocolul de rutare dinamică are propriul său algoritm de rutare care se poate adapta automat la schimbările de topologie a rețelei și este potrivit pentru rețele cu un anumit număr de dispozitive de Nivel 3. Dezavantajul este că configurația necesită cerințe mai mari pentru utilizatori, cerințe mai mari pentru sistem decât rutarea statică și va ocupa o anumită cantitate de resurse de rețea. Protocoalele comune de rutare dinamică includ RIP, OSPF, IS-IS, IGRP, EIGRP, BGP etc.
Protocol gateway intern: RIP, OSPF, IS-IS, IGRP, EIGRP este un protocol gateway intern (IGP), potrivit pentru operarea unui protocol unificat de rutare pentru un singur ISP.
Protocol gateway externBGP este un protocol de rutare între sisteme autonome, un protocol gateway extern folosit în principal pe INTERNET pentru a schimba informații de rutare între diferiți operatori.
Protocolul de rutare RIP
RIP este prescurtarea de la Protocolul de Informații de Rutare. Este un protocol gateway intern relativ simplu, IGP (Interior Gateway Protocol), folosit în principal în rețele mai mici, cum ar fi rețelele de campus și rețelele regionale cu o structură mai simplă. RIP-urile nu sunt, în general, folosite pentru medii mai complexe și rețele mari.
RIP este un protocol bazat pe algoritmul Distance-Vector, care schimbă informații de rutare prin pachete UDP și folosește un port number 520.
RIP folosește numărul de sărituri pentru a măsura distanța până la o adresă de destinație, numită măsură. În RIP, implicit, numărul de salturi de la router la rețeaua conectată direct la acesta este 0, numărul de sărituri pentru rețeaua accesibilă printr-un router este 1, și așa mai departe. Adică, măsura este egală cu numărul de routere de la această rețea către rețeaua de destinație. Pentru a limita timpul de convergență, RIP stipulează că valoarea metricii trebuie să fie un întreg între 0~15, iar numărul de sărituri mai mari sau egale cu 16 este definit ca infinit, adică rețeaua de destinație sau gazda este inaccesibilă. Această limitare face ca RIP să fie imposibil de folosit în rețele mari.
Pentru a îmbunătăți performanța și a preveni buclele de rutare, RIP suportă funcțiile Split Horizon și Poison Revers.
Pentru că RIP este relativ simplu de implementat și mult mai ușor de configurat și gestionat decât OSPF și IS-IS, este încă folosit pe scară largă în rețelele reale.
RIP este disponibil în două versiuni: RIP V1 și RIP V2.
1. RIP V1 este un protocol de rutare clasic, care suportă doar publicarea pachetelor de protocol în modul broadcast. RIP-1 nu transportă informații de mască în pachetele sale de protocol și poate recunoaște rute doar din blocuri CIDR naturale precum A, B și C, astfel încât RIP-1 nu poate suporta agregarea rutelor sau subrețele necontigue.
2. RIP V2 este un protocol de rutare fără clasă, care are următoarele avantaje comparativ cu RIP-1:
1) Suportă etichete externe de rută (Etichetă de rută), care pot controla flexibil ruta conform etichetei din politica de rutare.
2) Pachetul transportă informații despre mască și suportă agregarea rutelor și CIDR (Rutarea Inter-Domenii fără Clase).
3) Suport pentru a specifica următorul hop, iar tu poți alege adresa optimă pentru următorul salt pe rețeaua de difuzare.
4) Suportă multicast pentru a trimite pachete de actualizare, iar doar routerul RIP-2 poate primi pachete de protocol pentru a reduce consumul de resurse.
5) Suportă verificarea pachetelor de protocol și oferă două metode: verificare în text clar și verificare MD5 pentru a spori securitatea.
Protocolul de rutare OSPF
OSPF (Open Shortest Path First) este un protocol intern de gateway bazat pe starea legăturii, dezvoltat de organizația IETF. În prezent, OSPF Versiunea 2 (RFC2328) este folosită pentru protocoalele IPv4; OSPF Versiunea 3 (RFC2740) este folosită pentru protocoalele IPv6.
OSPF este în prezent cel mai utilizat protocol IGP。 Ideea de design a OSPF este de a oferi un protocol de rutare ierarhic și zonal pentru rețele mari și mijlocii. Algoritmul său este complex, dar poate garanta că nu există buclă intra-domeniu.
OSPF include următoarele:
1. O gamă largă de adaptabilitate: suportă rețele de mari dimensiuni, până la sute de routere.
2. Măști de suport: Deoarece pachetele OSPF transportă informații despre măști, protocolul OSPF nu este limitat de măștile naturale și oferă un suport bun pentru VLSM.
3. Convergență rapidă: Trimiteți pachete de actualizare imediat după schimbarea topologiei rețelei, astfel încât această schimbare să fie sincronizată în sistemul autonom.
4. Fără auto-buclă: Deoarece OSPF folosește algoritmul celui mai scurt arbore de traseu pentru a calcula ruta conform stării legăturii colectate, este garantat că nu va fi generată nicio rută auto-buclă din algoritmul propriu-zis.
5. Diviziune regională: Rețeaua sistemului autonom poate fi împărțită în regiuni pentru management, iar informațiile de rutare transmise între regiuni sunt abstractizate suplimentar, reducând astfel lățimea de bandă a rețelei ocupată.
6. Rutare echivalentă: Suportă mai multe rute echivalente către aceeași adresă de destinație.
7. Clasificarea rutelor: se folosesc 4 tipuri diferite de rute, în ordinea priorității: rute intra-regionale, rute interregionale, primul tip de rute externe și al doilea tip de rute externe.
8. Validarea suportului: Susține verificarea pachetelor bazată pe regiune și interfață pentru a asigura securitatea interacțiunii cu pachete.
9. Transmisie multicast: Trimiteți pachete de protocol cu adrese multicast pe anumite tipuri de legături pentru a reduce interferențele cu alte dispozitive.
Protocolul de rutare IS-IS
IS-IS (Intermediate System-to-Intermediate System) a fost dezvoltat inițial de Organizația Internațională pentru Standardizare (ISO) pentru protocolul său de rețea fără conexiune CLNP (ConnectionLess Network). Protocol).
Pentru a oferi suport de rutare pentru IP, IETF a extins și modificat IS-IS în RFC1195 pentru a-i permite utilizarea atât în medii TCP/IP, cât și OSI, cunoscute sub numele de Integrated IS-IS (Integrated IS-IS sau Dual IS-IS).
IS-IS este un protocol gateway intern (IGP) folosit în interiorul unui sistem autonom. IS-IS este un protocol de stare de legătură care folosește algoritmul Shortest Path First (SPF) pentru calculele de rutare, având multe asemănări cu protocolul OSPF.Din perspectiva implementării globale, OSPF este încă folosit în majoritate, în timp ce IS-IS a început să fie folosit mai mult în ultimii ani。
Protocolul de rutare IGRP
Protocolul IGRP este abrevierea "Interior Gateway Routing Protool", care a fost dezvoltat independent de Cisco în anii '80 ai secolului al XX-lea și aparține protocolului privat Cisco. IGRP, la fel ca RIP, aparține aceluiași protocol de rutare cu vector de distanță, astfel că are asemănări în multe aspecte, cum ar fi IGRP care este și un tabel periodic de rutare broadcast, iar există și un număr maxim de sărituri (implicit este 100 de hopuri, iar dacă atinge sau depășește 100 de hopuri, rețeaua țintă este considerată inaccesibilă). Cea mai importantă caracteristică a IGRP este că folosește metrici mixte, care iau în considerare cele cinci aspecte ale lățimii de bandă a legăturii, latenței, încărcătura, MTU și fiabilitatea pentru a calcula metricile de rută, spre deosebire de alte protocoale IGP care iau în considerare doar un aspect pentru a calcula metricile. În prezent, IGRP a fost înlocuit de protocolul EIGRP dezvoltat independent de Cisco, iar Cisco IOS (Internetwork Operating System) cu versiunea 12.3 și versiune ulterioară nu mai suportă acest protocol, existând puține rețele care rulează protocolul IGRP.
Protocolul de rutare EIGRP
EIGRP Din cauza diverselor neajunsuri și lipsuri ale protocolului IGRP, Cisco a dezvoltat protocolul EIGRP (Enhanced Internal Gateway Routing Protocol) pentru a înlocui protocolul IGRP. EIGRP este un protocol avansat de rutare prin vector de distanță (cunoscut și ca protocol de rutare hibrid), care moștenește măsurarea mixtă a IGRP, iar cea mai mare caracteristică a sa este introducerea tehnologiei de echilibrare a încărcării neechivalente și a unei viteze de convergență extrem de rapide. Protocolul EIGRP este larg implementat în mediile de rețea a dispozitivelor Cisco.
Referință:
Autentificarea cu hyperlink este vizibilă.
Autentificarea cu hyperlink este vizibilă.
Autentificarea cu hyperlink este vizibilă. |
Postat la 2025-12-1 10:00:20
|
|
|
